Biologia dudului
| Index articol |
|---|
| Biologia dudului |
| Rădăcina |
| Tulpina |
| Frunza |
| Floarea |
| Fructul și sămânța |
Încadrarea sistematică
În cadrul genului Morus, Linne (1753) precizează următoarele cinci specii: Morus alba; Morus nigra; Monis rubra; Morus talanca şi Morus bombycis.
Specia cea mai răspândită, care prezintă, interes pentru creşterea viermilor de mătase, este Morus alba - dudul alb cu multe varietăţi şi soiuri.
| Această specie este reprezentată prin forme cu trunchi înalt, forme pitice şi tufă. Lăstarii anuali sunt de culoare brună cenuşie şi conţin latex. Mugurii sunt lat-ovoizi, repentin acuminaţi, sub 6 mm, verzi-bruni, alipiţi de ramură sau puţin recurbaţi, cu 6 - 8 solzi. Prezintă frunze cu un polimorfism foarte pronunţat, aceasta fiind de formă ovală sau cordată. Frunzele sunt glabre pe faţa superioară, netede sau gofrate, mai mult sau mai puţin lucioase pe partea inferioară, nervurile sunt dispers pubescente. Prezintă dimensiuni variabile, cuprinse între 6 - 25 cm, susţinute de un peţiol lung de 1 - 7 cm. Specia Morus alba este o specie unisexuat dioică cu flori femele fără stil sau cu un stil foarte scurt. Amenţii bărbăteşti sunt cilindrici, de 1 - 2 cm, cu pedunculul aproape de aceeaşi lungime. |
Fructul – denumit şi „dudă”, „agudă”, sau „ciric” - este o achenă. În jurul achenei se formează o masă cărnoasă, în urma dezvoltării caliciului, de culoare albă, neagră, roz sau alb-roz de dimensiuni cuprinse între 1 - 2,5 cm.
Înfloreşte în cursul lunii mai şi fructifică în lunile iunie şi iulie, în funcţie de condiţiile climatice.
În parcuri şi grădini este des întâlnită varietatea pendula cu ramuri pendente (atârnânde), cu înfrunzire timpurie şi o pronunţată rezistenţă la ger. Frunzele acestei varietăţi nu sunt consumate de viermii de mătase, fiind groase, aspre, bogate în celuloză.
Varietatea pyramidalis prezintă coroana îngust piramidală, cu ramuri erecte, frunze de formă ovată, iar fructul este de culoare neagră. Se găseşte în Grădina Botanică din Bucureşti.