Răspândirea sericiculturii în România - Răspândirea sericiculturii în România
| Index articol |
|---|
| Răspândirea sericiculturii în România |
| Răspândirea sericiculturii în România - pagina 2 |
Măsuri organizatorice şi de dezvoltare a sericiculturii în România s-au luat şi după cel de-al II-lea război mondial, prin organizarea de staţiuni şi centre sericicole în diferite centre ale ţării, dintre care s-a dezvoltat şi s-a impus cu autoritate ştiinţifică „Staţiune centrală de producţie şi cercetări pentru sericicultură", din Bucureşti (Băneasa) denumită acum „Societatea Comercială de Sericicultură Sericarom S.A.", Bucureşti. Această staţiune a îndeplinit şi continuă să îndeplinească un rol important privind producţia gogoşilor de mătase, a ouălor de viermi de mătase, a puieţilor de dud. De asemenea, staţiunea s-a impus şi prin cercetări ştiinţifice în domeniul ameliorării bazei genetice a viermilor de mătase, a tehnologiei creşterii acestora, dezvoltarea bazei furajere a sectorului, cât şi mecanizarea lucrărilor în sericicultură. |
În România s-au întreprins şi cercetări laborioase şi cu bune rezultate, privind maladiile viermelui de mătase Bombyx mori, încât au apărut publicaţii cu astfel de cercetări, care urmăresc în mod deosebit poliedria, numită şi gălbinarea sau icterul viermelui de mătase, maladie de natură virală.
Ca rezultat al organizării şi dezvoltării sericiculturii în ţara noastră, producţia de gogoşi de mătase a fost de 500 tone gogoşi în anul 1944, de 1330 tone în 1963, de 409 tone în 1980, de 1.028 tone în 1986, peste 1.894 tone în 1989, scăzând la 250 tone în 1990 şi aproximativ 42 tone în anul 1993.
Deşi se poate aprecia că dezvoltarea sericiculturii a avut loc mai târziu în ţările româneşti comparativ cu alte state, totuşi folosirea mătăsii naturale pe teritoriul României este deosebit de veche. în acest sens câteva exemple sunt convingătoare.
Odată cu cucerirea Daciei de către armatele romane ale împăratului Traian (98-117), care avea sub ascultare şi regiuni din „drumul mătăsii", de unde se aduceau mătăsuri în Imperiu, este de presupus că astfel de articole din mătase au fost aduse şi în această „provincie imperială". De asemenea se cunoaşte că negustorii bizantini făceau comerţ şi cu cei din ţările carpato-dunărene şi printre produsele comercializate, mătasea ocupa un loc important. Ţările române deseori solicitau ţesături şi articole de mătase mai ales pentru familiile domnitoare. Aşa se explică faptul că în mormântul lui Radu I, domn al Munteniei (1377-1383), sau poate a fratelui său Vladislav I (Vlaicu-Vladislav), domn al aceleiaşi ţări (1364-1377), s-au găsit mai multe articole de mătase. |
În secolul al XV-lea în Bucureşti exista breasla din cartierul „Mătăsari", cunoscută pentru producţia de ţesături şi cingători de mătase.
Pătrunderea mărfurilor rare în ţările române, printre care şi cele de mătase, a fost favorizată de poziţia lor geografică, găsindu-se la întretăierea unor importante drumuri comerciale, prin care mărfurile erau transportate de la apus spre răsăritul continentului european şi invers, şi deci şi spre Asia. în al doilea rând se cere menţionată şi poziţia favorabilă a domnitorilor români, care înţelegeau să sprijine legal, schimburile comerciale. Privilegii comerciale au fost acordate negustorilor de către domnitorul moldovean Alexandru cel Bun (1400-1432) şi de Mircea cel Bătrân (1386-1418); aceşti negustori aduceau, printre altele, şi stofe de bumbac, mătase etc. Aceste stofe rare erau oferite mai întâi familiilor domnitoare şi mai marilor curţii domneşti, al căror lux privind îmbrăcămintea este bine cunoscut. Uneori, articolele de mătase serveau drept cadouri.
În ţările româneşti se obişnuia ca pe ţesăturile de mătase să se efectueze broderii, desene frumoase, portrete, toate acestea demonstrând măiestria artistică a poporului nostru. Portretul Măriei de Mangop, a doua soţie a lui Ştefan cel Mare, sau chipul lui Alexandru Lăpuşneanu, erau lucrate cu fir de mătase, de aur şi de argint pe catifea. însuşi Măria de Mangop provenea dintr-o familie înrudită cu împăraţii Bizanţului şi este de presupus că avea şi legături cu negustori bizantini, care aduceau mărfuri rare, la curtea domnească.
Călătorul sirian Paul de Alep, prelat ortodox, care a vizitat ţările române la mijlocul veacului al XVII-lea arată în scrierile sale că doamna lui Vasile Lupu, Ecaterina, era pictată „îmbrăcată cu o haină de brocart". Podoabe şi haine de mătase se întâlneau şi la mulţi boieri români, unii având şi înalte dregătorii la curtea domnească, aşa cum arată cărturarul Anton Verancsizs. Această dorinţă de a purta îmbrăcăminte de mătase, cât şi alte articole, se manifestă din plin şi în zilele noastre.