Creșterea viermilor de mătase

 În anul 1345 s-au construit fabrici de mătase la Marsilia şi Montpellier (ambele în sudul Franţei), iar către sfârşitul secolului XV, la Tours şi Lyon; în acesta din urmă, fabricarea mătăsii s-a extins deosebit de repede. În jurul anului 1685, indus­tria mătăsii din Lyon a fost compromisă, deoarece, mulţi muncitori au plecat în Anglia şi Germania.

 După anul 1715, în Franţa existau patru centre de fabricare a mătăsii, ce se găseau în plină activitate: Tours, Lyon, Paris şi Nîmes. Lyonul constituie şi în zilele noastre un centru de renume al industriei şi cercetării mătăsii naturale. Dezvoltarea acestei industrii în Lyon are mai multe explicaţii: în primul rând Lyonul dispunea de o experienţă îndelungată privind ţeserea cânepii, iar situaţia lui geografică îl avantaja, fiind plasat la încrucişarea mai multor drumuri comerciale, care favorizau desfăşurarea a numeroase şi importante tranzacţii. În anul 1560 se apreciază că la Lyon erau deja 5000 de muncitori, angajaţi în industria mătăsii. Anul 1865 se consideră an de vârf al sericiculturii din Franţa, când s-au recoltat 26.000 tone de coconi, iar în anul 1900 producţia de mătase naturală franceză reprezenta 50% din producţia mondială. Acest procent a scăzut la 20% înainte de primul război mondial şi la 12% în 1925.

 În timpul lui Henric al IV-lea (1553-1610), industria de mătase a fost fondată şi în Anglia, contribuind la dezvoltarea ei atât ţesători flamanzi, imigraţi din Ţările de Jos, cât şi cei mai dibaci muncitori ai industriei de mătase, proveniţi din Franţa. Aceşti muncitori francezi au format o breaslă a muncitorilor de mătase, în Anglia (1629). Regele James I a folosit toate stimulentele posibile pentru a încuraja dezvoltarea industriei de mătase, dorind ca Anglia să devină un lider mondial al mătăsii. Fabricarea mătăsii în Anglia a fost însă la cheremul ţărilor continentale, unde mătasea naturală fusese deja obţinută. Încercările de a introduce sericicultura în Irlanda, sau în colonii, nu au avut succes.

 În anul 1522 scriitorul Acosta menţionează că s-a încercat răspândirea sericiculturii şi în Mexic, iar primul dud plantat şi ouăle necesare deservirii viermilor de mătase au fost aduse din Spania. Totuşi, industria mătăsii nu s-a dezvoltat în Mexic.

 Din Anglia, sericicultura s-a transferat şi în America. Este de reţinut anul 1619, când s-a făcut un efort deosebit în scopul susţinerii sericiculturii cu multă generozitate, stimulându-se dezvoltarea ei. Benjamin Franklin (1706-1790) a încercat să fundamenteze o filatură de mătase la Philadelphia. După obţinerea independenţei, statul Connecticut a făcut eforturi deosebite în scopul dezvoltării industriei de mătase, ceea ce de fapt s-a petrecut şi în alte state din componenţa Americii. S-au făcut eforturi financiare exagerat de costisitoare, dar cu toată ambiţia manifestată şi cu sacrificiile făcute, Statele Unite ale Americii nu au devenit producătoare de mătase naturală.

 Mult mai bine s-a dezvoltat industria mătăsii naturale în Rusia, unde, sericicul­tura a pătruns pe timpul lui Petru cel Mare (1672-1725), încât această ţară a devenit una din principalele producătoare de mătase.